Pe doua roti, cu aproape 300 km/h!, Record ingrijorator, intre Craiova si Bals: un motociclist s-a filmat

"Un motociclist care parcurge distanta Craiova - Bals (25 km) in sase minute, in trafic foarte aglomerat. Peste 290 km/h, depasiri extreme, senzational pentru Romania. Este cea mai mare viteza inregistrata in Romania".

Asa suna mesajul care insoteste imaginile trimise de un utilizator www.stirileprotv.ro. In acestea se vede cum tanarul zboara pe doua roti cu viteza unui elicopter si face slalom printre masinile care trec razant pe langa el.

294 de kilometri pe ora e viteza maxima care apare pe vitezometrul motocicletei. Asa-zisa performanta i-a ingrozit chiar si pe politisti. Aparatele radar n-au inregistrat pana acum pe sosele de la noi o asemenea viteza. Iar multi se indoiesc ca s-a intamplat cu adevarat.

Cursa a fost filmata si de un prieten al motociclistului. Pare ca el a mers in fata si si-a anuntat amicul unde sunt amplasate echipaje de politie. Lasand la o parte viteza, cand a avut cale libera, tanarul a uitat orice regula. A mers aproape tot timpul pe mijlocul soselei, chiar si printre TIR-uri. La un moment dat, aproape loveste un microbuz in timp ce se fereste de altul.

Imaginile nu pot fi folosite ca probe, spun politistii. Iar viteza care apare acolo ar trebui sa fie inregistrata cu un aparat omologat. Cu alte cuvinte, nu e clar daca este sau nu adevarata si nu-i pot face nimic motociclistului. Sigur va fi insa pe lista celor monitorizati in trafic.

Sursa:ProTV Video